Decaderea lui dom’ Semaca de Constanta.

Plecarea șefului IPJ Constanța, Constantin Dancu prin ușa din dos!

„Adevărul e ce rezistă la testul realităţii”
Albert Einstein.

…Iar realitatea, în cazul de față, era semnalată de ani de zile: Comisarul-șef Constantin Dancu ocupa (chiar abuziv am putea spune) funcția de paznic la oile de la malul Mării Negre.
Dl. inginer Dancu și-a început cariera în Poliție în 1991, chiar la biroul Poliției Rutiere, asta deși el terminase în 1986 Facultatea de Mecanică din Brașov, fără nicio competență în domeniul legii șiordinii. Abia în 2002 a terminat Facultatea de Drept, la Spiru Haret în Constanța.
Descris de colegi ca fiind un individ fără onoare, fără cuvânt, duplicitar și fricos, deși a avut parte de mai multe coborâșuri și destituiri din funcțiile ocupate de-a lungul carierei, Dancu a reușit, datorită „pilelor și relațiilor” și nu meritelor dobândite în carieră, să fie ani de zile cel care a condus Poliția
Constanța.
Nu doar faptul ca nu a făcut nimic notabil în anii în care a purtat uniforma este strigător la cer, ci mai degrabă problemele sale de natură penală, strânsa relație cu mafia imobiliară din Constanța, dar și cu politicienii autohtoni. Să mai adăugăm că toate aceste probleme erau semnalate de ani de zile de către subordonați, sindicaliști, jurnaliști, oameni de rând?


Felicitări domnule Vela, ați decapitat balaurul în costum de polițist! Era și timpul să se facă dreptate!


O scurtă incursiune în „realizările” mărețe ale acestui fost polițist (care seamănă mai mult cu
faptele unui interlop):

Anchetat de DNA cu mai multe ocazii, fiindu-i verificată averea dobândită de-a lungul vremii dar și
pentru utilizarea ilegală a unui soft realizat pe bani grei la firmele apropiaților săi.
Prin 2008, Dancu scapă miraculos de un credit ipotecar consistent. Explicația fostului șef al IPJ Constanţa a fost că a reuşit să achite datoria cu ajutorul unei rude…

Dancu deține fie personal fie prin diverși membri ai familiei, practic, jumătate din strada Amurgului din Constanța!
Pe langă aceste imobile, este implicat în construcția a altor zeci de imobile din mun. Constanța, printre care ansambluri rezidențiale, service-uri auto, terase și restaurante.
A reușit această performanță datorită relațiilor strânse cu mafia imobiliarelor de la malul mării (prin salariul de polițist ar fi fost imposibil).
Să ne mai mirăm ca își permitea să conducă autoturisme de sute de mii de euro, la care unii afaceriști importanți nici nu visează? În contextul dat, nu mai este de mirare, dar ar trebui să ne
îngrijoreze că tocmai un asemenea specimen conducea un întreg Inspectorat de Poliție…

În anul 2013 Soekhoe Arvind-Ritesh Nieeradj era un urmărit internațional, fiind emis un mandat de arestare pe numele său de către autoritățile olandeze. Infractorul este prins de către autoritățile
române…ascuns într-una din numeroasele case al lui Dancu. Chiar și excluzând o oarecare implicare cu iz penal a lui Dancu în cazul acesta, ne punem întrebarea ce hal de polițist era acesta, dacă nu a fost
capabil să afle pe cine găzduiește în propria casă…

Mafiotul în uniformă nu avea relații de prietenie doar cu rechinii imobiliari din Constanța ci și cu alți afaceriști cărora le facea favoruri…ilegale. Un exemplu recent este al cetățeanului bătut cu bestialitate de agenții de pază ai Zip Escort. Cele două brute au fost inițial reținute de polițiști, care i-au dus la audieri. Totul a decurs normal, însă din acest moment s-au pus în funcțiune „rotițele interlope” ale lui Dancu, din care fac parte prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Gill-Julien
Iacobici și patronul Zip Escort, Iulian Radu. Dancu l-a amenințat cu acest prilej pe șeful Secției 3 Constanța, Laurențiu Carp, acuzându-l că… nu trebuia să îi aresteze pe cei doi agresori! La scurt timp aceștia au plecat nestingheriți din sediul poliției, râzându-le în nas celor care îi reținuserăîn mod legal.

Să trecem peste promovările din poliția Constanța… unde toți incompetenții apropiați lui Dancu ajungeau să ocupe funcțiile de conducere (dăm un singur exemplu elocvent: Cristina Vasile, împuternicită șefă de Secție, avansată la „exceptional”, dar având 0 arestări în carieră (oare a văzut cum
arată un infractor în viața ei? Altul decât Dancu, binențeles…).
Și să nu mai amintim nici de celebrele droguri eșuate pe litoralul Mării Negre, pe care Dancu cel mai probabil ar fi vrut sa le valorifice prin prietenii săi interlopi, mai degrabă decât să ancheteze cazul…

… și să ajungem la motivul destituirii:

Cu toții ne amintim de celebra horă incinsă de turiștii inconștienți pe faleza din stațiunea Mamaia, în plină pandemie de Covid-19, fără a respecta regulile de distanțare socială.
Dar câți știu ce preocupări avea comisarul-șef Dancu în acea seară?
Încingea o horă similară, la petrecerea de pomină organizată de apropiatul său, parlamentarul PSD Liviu Tit Brăiloiu, născut fix pe 21 iunie!!
Fostul șef al poliției Constanța chefuia în acea noapte, alături de lumea interlopă din Constanța, la petrecerea ilegală a lui Brăiloiu, sfidând orice măsură impusă de autorități. Printre invitați s-au numărat numai „oameni de vază” ai județului, îl amintim în treacăt pe fratele infractorului Mazăre, fostul primar al Constanței.