EXCLUSIV: Spagarii din Centrul Vechi sunt revoltati

Prostul face tot ce poate ca sa nu treacă neobservat – Tudor Mușatescu

Lipsa de scrupule și tupeul încep ușor-ușor să devină „calități” de trecut în CV-urile actualilor ofițeri de poliție. Nu știm cu se face, dar majoritatea celor care au în palmares astfel de isprăvi sunt tovarăși (de pahar și nu numai) cu vestitul Gavriș, polițistul promovat de jurnaliști și nu se superiori!

Asistăm zilele acestea la un nou „reality-show” marca Gavriș & company, în care Radu Gavriș iese în fața opiniei publice, prin intermediul jurnaliștilor câini de pază ai carierei lui și nu ai democrației, pentru a trage la răspundere conducerea Poliției Capitalei cu privire la detașarea din funcție a comisarului-șef Cristian Ghica.

Cine-i Cristian Ghica? Un anonim până mai recent, nu a făcut niciun act de bravură, ba din contră, de când se află la șefia secției de poliție din Centrul Vechi, infracționalitatea în această zonă și scandalurile în baruri și cluburi au înflorit!

Să nu mai pomenim ca Centrul Vechi a fost un adevărat focar în acestă perioadă de pandemie, unde regulile distanțării sociale nu au existat iar cel pe umerii căruia a stat responsabilitatea menținerii ordinii în zonă era chiar acest Cristian Ghica!

Recent, după ce a refuzat promovarea ca adjunct de Secție, acesta a fost detașat pe o astfel de funcție la o altă Secție de Poliție din Capitală.

Nimic anormal sau ilegal: când Ghica a ales să îmbrace haina de polițist, a ales să deservească această instituție, acolo unde va fi nevoie de el, nu unde își dorește, că doar nu s-a angajat să vândă zarzavat în piață și a primit o tarabă fără vad comercial!

Cum milităria nu mai e ce-a fost, Cristian Ghica s-a bosumflat și a dat fuga să ceară sfaturi prietenului său, Radu Gavriș, care a și gândit un plan rapid: de a-l transforma vedetă pe Ghica, trecând peste cutumele și rigorile carierei de polițist.

Primul pas- Cristian Ghica a început să dea interviuri în presă.

Primul interviul îl dă jurnalistei Bocu Carmina, de la Antena 3. Chiar și o persoană străină de practicile lui Gavriș poate observa, încă de la primele secunde ale interviului, o ciudățenie!

Jurnalista Antena 3 începe dialogul cu întrebarea:

Ce ți s-a întâmplat?” […]

Iar întrebările continuă în aceeași manieră:

Adică te-au mutat cu forța?” […]

Cine te-a mutat cu forța?” șamd….

Dialogul frizează ridicolul, cel din fața camerei este COMISAR-ȘEF DE POLIȚIE iar o jurnalistă de pe stradă îl tutuiește într-un interviu televizat, de parcă se cunosc de-o viață.

Am fi pus această abordare neprofesionistă pe seama lipsei de educație și experiență profesională a jurnalistei (sau prostie mai pe românește), dacă doamna Carmina n-ar fi soția ofițerului de poliție Iulian Bocu!

Care ce să vezi, ocupă funcția de Șef Birou la Serviciul Omoruri din DGPMB. Pus în funcția de conducere de…Radu Gavriș!

Apropo de asta, poate ne explică Agenția Națională de Integritate de ce dl. Bocu nu a menționat și veniturile salariale ale soției în declarația de avere…

Și uite așa se lămurește misterul interviului în care jurnalista i se adresează ditamai ofițerului superior ca și cum ar fi un om al străzii.

Ne întrebăm cum ar reacționa dl. Ghica, după ce l-am văzut așa sensibil, dacă și superiorii săi i s-ar adresa în același mod, la persoana întâi, precum dna. Carmina. Ar da fuga la Gavriș să îi cheme un jurnalist căruia să i se plângă?

După ce au aranjat sforile jurnalistice, Gavriș a mai venit cu o idee năstrușnică, de parcă penibilul nu era suficient: Ghica își creează un cont de Facebook: „ voi posta aici tot ceea ce am de spus în legătură cu activitatea mea și a superiorilor mei” a scris el mândru.

Ne întrebăm de când Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a ajuns să lucreze în Poliția Română, devreme ce Ghica urmează să își publice rapoartele nu pe linie ierarhică….ci pe rețele sociale…

Poate se gândește Ghica să ajungă „influencer”, că e la modă și o fi auzit că Facebook plătește bine.

Iar dumnealui nu refuză ofertele, când e vorba de bani.

Așa cum nu le refuza nici pe cele primite pe post de șpagă, pentru a închide ochii la neregurile cluburilor din Centrul Vechi.

Cu un ritual bine stabilit, (căruia se pare că deja îi duce dorul, dacă ne uităm cu câtă disperare plânge după scaunul de șef al poliției din Centrul Vechi), comisarul-șef Ghica nu va mai putea să se prezinte la shaormeria Dristor Kebap, unde încasa „taxa de protecție”.

Radu Gavriș oare știe de ritualul de la shaormeria Dristor din Centrul Vechi? Noi știm răspunsul: cert e că nici Gavriș nu va mai mânca shaorma o vreme!

Poate reușește vestitul DGA să se trezească din dormitare și verifică imaginile de pe camerele de supraveghere, să reconstituie traseul sacoșelor pline cu shaorma, care intrau în sediul Poliției Centrul Vechi, în felul asta poate află de unde proveneau și dacă se plăteau.

Să nu mai amintim de chefurile de pomină organizate la restaurantul Crama Domnească (și nu numai), de către Gavriș, Ghica și gașca lor, plătite cu „legitimația”!

Acestea fiind spuse, ne așteptăm să vedem în zilele ce urmează un alt interviu al lui Ghica, la știrile PRO TV, unde soția comisarului-șef Adrian Tiulescu (de la Serviciul Omoruri, ați ghicit), Andreea Marinescu, profesează. Poate îi ia direct la o shaorma interviul, că tot sunt prieteni buni cu toții și acolo se simte Ghica în largul său!

VA URMA!