În plina lupta cu interlopii, adjunctul Capitalei, Radu Gavris, se bate pentru ciolan

„Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat.” — Mark Twain
sau cum ar spune același mare Mark Twain
„E mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți.”

Nu este cazul de față. Radu Gavriș comisar-șef de poliție, fostul șef al Serviciului Omoruri din Capitală și actualul împuternicit ca Adjunct al aceleiași structuri din MAI

…om cu un trecut impecabil am putea spune, dacă trecutul (dar și prezentul) ar fi creionat doar din spusele presei care îi este fan.

Realitatea ne lovește timid, dar dur și ne arată o altă față a aceluiași om.

Lucrurile pot lua și o altă intorsatură, în momentul în care unghiul din care privim este altul…

Să incepem cu trecutul:

Gavriș este creionat ca având în palmares toate cazurile de crimă celebre care au îngrozit Romania din ultimii 20 de ani. Acest “expert precoce”, este ridicat în slavi de către jurnaliștii mai mult preocupați de senzational decât de real. De exemplu este prezentat ca fiind cel care a rezolvat cazul ucigasului Passaris sau atentatul de la Jean Monnet…Ce mai contează ca la vremea aceea era un ofițer debutant, proaspăt trimis în campul muncii de câteva luni, lucru ce frizează ridicolul. E ca și cum am spune că un boxer de la categoria semimuscă este speranța României la categoria grea…Prin 2001, Gavriș era un ucenic în formare, cu 0 experientă, nici pe departe un expert de care să depindă rezolvarea acestor cazuri extrem de complexe.

Odată ajuns șef, Gavriș, cu mare lipici la jurnaliștii de carton, este prezentat ca Mesia Serviciului Omoruri, omul care a rezolvat toate cazurile cu autor necunoscut. Se minimizează într-un mod penibil cât de mult a contat contextul favorabil pe care l-a găsit la acest Serviciul din Poliția Capitalei, venind la șefie după plecarea „greilor” precum Dan Antonescu, oameni care au lăsat în urma lor o echipă de profesioniști.

De câte ori antrenorul echipei de fotbal ia toți laurii în timp ce jucătorii sunt ignorați?

Este cazul lui Radu Gavriș, care din dorința de afirmare în spațiul public, este prezentat ca cel care a „condus echipa de anchetatori”, echipa nemaiprezentând niciun interes pentru presă, doar cel care le-a trasat sarcina să se ocupe contează!

Nopțile nedormite, munca de teren și stresul, greutățile care au căzut pe umerii celor care efectiv au muncit la cazuri, sunt luate în derizoriu,în comparație cu șeful suprem.

Munca adevăraților lucratori din Poliție (nu cei de prin birouri) au fost sacrificate pentru interesele personale ale lui Gavriș. Mai mult decât atât și interesele instituției pe care ar trebui să o reprezinte și în numele căreia a făcut un jurământ sunt lăsate la urmă pentru a obține gloria personală…

În încercarea de a mai câștiga din popularitate, Gavriș trece peste cutumele și rigorile pe care ar trebui să le respecte orice polițist și ajunge să fie un rezistent, într-o aparentă luptă cu sistemul, pe care doar el și jurnalișii care îi ling picioarele au înteles-o.

Apare în ipostaza de mare luptător împotriva legilor justiției, dând fie dovadă de lipsă crasă de cunoștiințe juridice, fie de ipocrizie, aducând în spațiul public niște ipoteze false legate de acele modificări legislative propuse.

Ajungând și mai aproape de zilele noastre, aceiași jurnaliști îl prezintă pe rezistentul de la Omoruri ca fiind cel care a rezolvat și cazul Caracal. Meritele lui Gavriș? Chiar el le spune într-un interviu al jurnalistei cu epoleți, Ioana Ene Dogioiu: s-a deplasat de 3 ori la Caracal, să întrebe echipa dacă totul decurge cum trebuie, în timp cei acei oameni goleau fosa septică a criminalului Dincă, luând la verificat printre dejecții, în căutarea adevărului…Ce contează pentru presă a simpla vizita a lui Gavriș, mai puțin munca extrem de dificilă a subordonaților săi.

Ce uită Gavriș să completeze este că odată începută ancheta de cei de la Capitală, ca și cum nu era nevoie de „expertul nației”, el a plecat nestingherit în concediu, lăsându-și foștii colegi baltă și fără expertiza sa. Rezultă fie ca aceasta nu conta, fie că nu e chiar atât de dedicat meseriei, precum susține.

Jurnalișii de nimic au uitat să mediatizeze știrea din 2019, când Gavriș, din funcția de Adjunct al Poliției Capitalei, dând dovadă de o slugărnicie ieșită din comun, l-a condus pe condamnatul Liviu Dragnea direct la penitenciar chiar cu autoturismul său de serviciu, privilegiu de care nu are parte niciun alt infractor din țara aceasta.

Doamna Dogioiu era preocupată cu cine știe ce alte dezinformări la acea vreme, nu s-a obosit să își sune direct confidentul, pe dl Gavriș, pentru a afla adevărul. Sau dacă a făcut-o, nu a informat și opinia publică, că doar păta imaginea de „zeu” a amicului său rezistent.

Ce-a mai făcut Gavriș? A aruncat cu sporuri ilegale în stânga și în dreapta, la întreaga structură Omoruri, după care a dat bir cu fugiții, pe postul căldut de Adjunct, lăsându-și colegii la mâna Corpului de Control.

…trecem rapid prin prezent…

Cum nu există știre de prima pagină care să implice Poliția Capitalei în care PR-ul comisarului Gavriș să nu se implice, cazul lui Mototolea zis Pian l-a făcut pe Adjunctul Capitalei să lase paharul din mână pentru moment și să își sune colaboratorii, precum doamna Dogioiu.

Apare în acest fel, din nou, ca un erou salvator al nației, care se luptă cu balaurul conducerii Poliției Capitalei, de parcă el însuși nu ar face parte din aceeași echipă de management.

Presa preia de-a valma dezvăluirile polițistului rezist, lipsiste de context și chiar mincinoase, tocmai el fiind cel care interzisese cu ceva timp în urmă Serviciului Grupări Violente, pe care o coordona, să lucreze cu DIICOT.

Gavriș nu face rabat la nimic și este evident ca oricând că el este cel care de nenumărate ori divulgă presei informații neautorizate, din interiorul Poliției Române și din cadrul anchetelor aflate în derulare. Practic unul din șefii poliției ajunge să se transforme în sursă de informații pentru jurnaliști, pentru binele personal, pentru a-și promova imaginea la care a muncit atât de mult (cu mult mai mult comparativ cu munca de poliție propriu-zisă)!

Dar ce mai contează, în afară de miză…

…pentru că ne așteaptă un viitor!

Ce urmărește comisarul-șef Gavriș? Să nu se cunoască de către opinia publică adevărata față: un om care ș-a luat de-a lungul anilor toți laurii meritați de o întreagă echipă, pasionat de alcool și beții fără număr, capabil să calce peste cadavre la propriu, pentru imagine.

Cum face asta? Folosindu-se de prieteni jurnaliși precum Ioana Ene Dogioiu și alții.

De ce? Pentru a putea accede la o funcție la care nu ar ajunge fără notorietate. Gavriș tinde cel puțin la funcția de șef al Poliției Române. Secretar de Stat în MAI ar fi și mai bine, ar contempla Gavriș la un pahar…

Trecutul și l-a desenat, de slugărnicie a dat dovadă, opinia publică este de partea lui, calitățile manageriale nu prea mai contează în situația dată.

Campania electorală este în plină desfășurare pentru Gavriș, scopul urmărit este acela de a ocupa o funcție superioară în cadrul MAI iar în accepțiunea sa, imaginea de pe „sticlă” e tot ce contează, uitând de camaraderie, onorare, respect și disciplină.