Modric vrea cu orice preț să rămână la Real Madrid! Ce este dispus să facă mijlocașul de 35 de ani

Luka Modric (35 de ani) vrea cu orice preț să-și prelungească actualul contract cu Real Madrid. Croatul, fost câștigător al Balonului de Aur, a intrat deja în ultimul an de contract.

Acesta nu vrea să pună capăt aventurii sale pe ”Santiago Bernabeu” și vrea un nou contract. Pentru asta, Modric este dispus să facă orice și ar accepta chiar și o micșorare a salariului, anunță spaniolii de la Marca.

Modric încă mai crede că poate juca la nivel înalt pentru Real Madrid, chiar și din sezonul următor. Mijlocașul croat joacă din 2012 pe ”Bernabeu”, an în care a fost transferat de la Tottenham pentru 35 de milioane de euro.

Înainte de a face pasul în Premier League, Modric a mai jucat în Croația și Bosnia, pentru Dinamo Zagreb, Zrinjski Mostar și Inter Zapresic.

Cum a fost Luka Modric amendat de polițiștii spanioli

În luna aprilie, când spaniolii nu aveau voie să-și părăsească domiciliul, Modric a povestit cum a fost amendat de polițiști.

“Jucam fotbal în curtea casei cu băiatul meu şi la un moment dat mingea a sărit peste gard şi a ajuns în stradă. Fiul meu a fugit repede ca să o recupereze şi când s-a întors era însoţit de poliţişti!

Aceştia mi-au spus că vor da amendă pentru că nu avea voie să iasă,” a fost mesajul furios al fostului Balon de Aur.

Sursa: Digisport.ro