Nici Rangers, nici Genk. Spaniolii de la AS anunţă transferul carierei pentru Ianis Hagi, la o forţă din La Liga

Sevilla este din nou pe urmele lui Ianis Hagi. Cum perioada de transferuri din vară se apropie, spaniolii de la AS au anunțat că fiul lui Gică Hagi ar putea ajunge la andaluzi.

Jurnaliștii de la AS susțin că Sevilla vrea să profite de relația rece dintre Ianis și cei de la Genk, echipă de care aparține, și să-l transfere pe tânărul internațional român.

Hagi junior este, în acest moment, împrumutat la Rangers, dar scoțienii nu au făcut încă o propunere pentru a-l cumpăra devinitiv, deși evoluțiile sale au fost destul de apreciate. 5 milioane de euro ar trebui să plătească pentru a-l achiziționa definitiv pe fiul ”Regelui”.

AS: ”S-ar adapta rapid la fotbalul din Spania”

Numele lui Ianis Hagi continuă să fie pe masa celor de la Sevilla pentru campania din vară. Tinerețea lui este un mare atuu. Acesta a avut un sezon cu bune și cu rele, iar transferul la Rangers l-a făcut să crească.

Sevilla îl urmărește de mult timp pe Ianis, iar relația tensionat dintre el și cei de la Genk este un avantaj pentru Sevilla.

Creșterea sa a fost vizibilă în ultimii ani. Abilitatea de a lovi mingea cu ambele picioare și viziunea sa în joc l-ar face să se adapteze foarte rapid la fotbalul din Spania”, notează jurnaliștii de la cotidianul spaniol AS.

Ianis Hagi se vede în La Liga

Fiul lui Gică Hagi a declarat recent că și-ar dori să ajungă în La Liga și să-i calce pe urme tatălui său.

Mă simt puţin spaniol pentru că petreceam vacanţele de vară la Mallorca, unde tatăl meu cumpărase o casă de pe vremea când era la Barcelona.

Mi-a plăcut întotdeauna stilul de joc din Spania şi sper să ajung acolo într-o bună zi”, a declarat Ianis, într-un interviu pentru Marca.

  • 21 de ani are Ianis Hagi.
  • 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.com.

Sursa: Digisport.ro