Noi acuzații pentru Boris Becker. Fostul mare tenismen riscă 7 ani de închisoare

Fostul mare tenisman german Boris Becker, 52 de ani, a negat faptul că nu ar fi colaborat cu autorităţile pentru faliment cu ocazia unei înfăţişări la o instanţă de judecată din Londra, scrie dpa.

Becker a pledat ”nevinovat” pentru toate cele 28 de acuzaţii la audierea care a avut loc la Southwark Crown Court şi care a durat 45 de minute.

Noi acuzații pentru Boris Becker. Fostul mare tenismen riscă 7 ani de închisoare

El a menţionat că este conştient de faptul că poate fi emis un mandat de arestare pe numele său dacă se va sustrage cercetărilor în perioada eliberării pe cauţiune şi i s-a cerut să notifice autorităţile statului în legătură cu posibilele sale călătorii.

Oficiul pentru insolvenţă l-a acuzat pe Becker că nu a cooperat suficient în legătură cu procedura sa de faliment, însă el a negat acest lucru.

Data procesului a fost stabilită pentru septembrie 2021 şi ar putea dura patru săptămâni. Dacă va fi condamnat, Becker ar putea face până la şapte ani
închisoare.

Becker, care a câştigat şase titluri de Mare Şlem în carieră, a fost declarat în insolvenţă de un tribunal britanic în 2017

Procedurile pentru faliment în Marea Britanie pot fi încheiate după doar un an. În cazul lui Becker, condiţiile legate de falimentul său au fost prelungite până la 12 ani, lucru care înseamnă că trebuie să se supună unor restricţii până pe 16 octombrie 2031.

Becker este suspectat că nu a raportat tranzacţii care datează dinaintea şi după demararea procedurilor de insolvenţă. Oficiul pentru insolvenţă face o anchetă în activitatea fostului sportiv, deoarece acesta nu a conlucrat cu autorităţile aşa cum prevedeau condiţiile stabilite.

Sursa: Digi24.ro