Risc de incendiu la Institutul „Marius Nasta”. O degajare de fum la unitatea mobilă ATI a dus la alertarea echipelor de intervenție

O mobilizare masivă a forțelor de intervenție – mașini de pompieri, ambulanțe, SMURD –  a avut loc duminică seara la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, unitate COVID, unde alerta a fost dată la ora 22:22 de personalul medical, care a văzut o flamă urmată de fum la unitatea mobilă ATI din curtea spitalului. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu un incendiu, nimeni nu a fost rănit și pacienții au fost mutați în spital. Ce s-a întâmplat exact rămâne însă de stabilit. Pompierii spun că e posibil să fi fost vorba doar de un „abur” la unitatea de climatizare a unității mobile ATI.

ACTUALIZARE 23:50. „Totul este în regulă, a fost un incident minor, cu sperietură mare, însă” – a declarat ministrul sănătății Vlad Voiculescu, precizând că nu a fost vorba desre un incendiu, ci doar de o degajare de fum sau abur, acest lucru urmând să fie stabilit de pompieri. Viața niciunui pacient nu a fost în pericol, iar acum aceștia sunt transferați deja pe secții în Institut.

Incidentul a vizat un echipament exterior spitalului, care fusese verificat tehnic în urmă cu două luni, a subliniat ministrul.

El a reamintit că în ceea ce privește siguranța spitalelor la incendii, toate unitățile din țară trec prin verificări după incendiul de la „Matei Balș” de la sfârșitul lunii trecute.

Sursa: Digi24.ro