Târg online de carte cu peste un milion de vizitatori

Peste 200.000 de titluri vândute, dintre care 3.000, cu autograf. 40 de lansări de carte online şi întâlnirea, în spaţiul virtual, cu zeci de autori cunoscuţi. Este bilanţul celui mai mare târg online de carte de la noi care, vreme de cinci zile, i-a atras pe pasionaţii de lectură, pe internet, cu titlurile preferate, reduceri şi o ofertă extrem de bogată, formată din zeci de mii de titluri, deopotrivă în română şi engleză.

Radu Paraschivescu, scriitor: Literatura și cartea se numără printre preocupările ultime ale unor oameni pe care îi interesează sănătatea, viața de zi cu zi, și abia în al nu știu câtelea rând să mai deschidă o carte. Vă prezint 9 povestiri, precedate de o lămurire, din ceea ce eu am numit ștafeta prieteniei.

Ioana Pârvulescu, scriitoare: Sunt la primul târg de carte online la care particip, încerc să îmi închipui cum arată publicul. Nostim este că particip cu o carte care se petrece cel mai adânc în timp față de toate cărțile mele, și anume cu romanul Prevestirea, care este despre profetul Iona.

Peste un milion de cititori s-au aflat, vreme de cinci zile, la un click distanţă de titlurile preferate. Organizat exclusiv online de unul dintre cei mai mari retaileri online, târgul a găzduit de 10 ori mai mulţi pasionaţi de lectură decât ar fi reuşit să atragă, în alţi ani, eventimentele tradiţionale. Târgul care s-a mutat pe internet a fost o provocare nu doar pentru iniţiatori, ci şi pentru editurile participante.

Lidia Bodea, reprezentantul unei edituri: Marea provocare a fost să rezolvămo variantă de lansări online, prin înregistrările cu autorii, dialoguri, să ne străduim să devenim buni cameramani, sau autorul, dacă s-a înregistrat singur, la rândul lui să își descopere talentele din această zonă și a fost iarăși o provocare să rezolvăm comunicarea doar în online, marketingul, promovarea. Marii autori rămân în topul preferințelor, de asemenea zona de Junior. Deja de la ultimele târguri aveam semnale clare că cererea de carte pentru copii e în creștere.

Barna Nemethi, reprezentant editură: Adevărul e că noi așteptăm de foarte mult timp un târg online bine făcut. Pentru noi n-a fost o mare provocare, o așteptam și suntem fericiți cu rezultatul avut. Fiecare editura poate să își facă standul cum consideră, poate să aducă câte cărți consideră. Competiția e într-adevăr între cărți, autori, între decizia de publicare. Nu mai e atât de mult briz briz logistic și e un acces mult mai direct către produsele pe care încercăm să le aducem în față publicului. 

Pe lângă bucureşteni, ieşenii, timişorenii şi clujenii au fost cei care şi-au umplut coşurile virtuale cu titluri noi.

Sergiu Chircă, organizatorul evenimentului: Chiar dacă a fost organizat online acest târg virtual a avut toate elementele unui târg tradițional. Au fost lansări de carte, aproximativ 40 de lansări noi și n-au lipsit nici sesiunile de autografe. Chiar dacă au fost virtuale, cărțile au fost semnate de autori dinainte de târg și au fost disponibile pe site pentru a fi comandate. 50 de titluri cu autograf au fost disponibile pentru a fi comandate de pe site. În total, am avut 3.000 de cărți cu autografe, dintre care 1.000 s-au vândut chiar în prima zi. Ca număr de vizitatori avem peste 1 milion de citititori care au vizitat târgul și că vânzare de carte puțin peste 200.000 de cărți. Sunt convins că un eveniment de genul asta va rămâne pentru totdeauna în spațiul digital, chiar și în perioada in care se vor redeschide târgurile tradiționale pentru că există această deschidere către toată țară, către toți cititorii din România.

Sursa: Digi24.ro