Un nou caz „George Floyd” iese la iveală în SUA

În Statele Unite, ies la iveală noi cazuri în care persoane de culoare și-au pierdut viața din cauza brutalității poliției. Este și cazul unui bărbat din Oklahoma care a decedat la spital după ce forțele de ordine au încercat să-l aresteze. S-a întâmplat anul trecut, dar imaginile au apărut abia acum. La fel ca și la celelalte tragedii, bărbatul striga că nu poate să respire, dar și că are nevoie de medicamente, în timp ce era țintuit la pământ de polițiști.

În mai 2019, polițiștii din Oklahoma au încercat să-l aresteze pe Derrick Scott după ce acesta ar fi amenințat pe cineva cu arma. În imagini se vede cum unul dintre polițiști este o femeie, care amenință că își folosește arma cu electroșocuri în timp ce îl imobilizează pe bărbat cu genunchii.

Derrick Scott: Nu pot să respir.

Polițist: Nu-mi pasă!

Polițist: Mâinile la spate!

Polițist: Scoate-ți mâinile din buzunare!

Polițist: Te electrocutez!

Polițist: Se preface că a leșinat.

Derrick Scott: Nu pot să respir.

Polițiștii au găsit asupra bărbatului o armă, dar nu au mai apucat să-l întrebe ceva, pentru că acesta a leșinat. Imediat, forțele de ordine au chemat salvarea. Dus la spital, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

În urma autopsiei, legiștii s-a stabilit că modul de a acționa al poliției nu a provocat direct decesul, dar printre cauze au enumerat agresiunea fizică, folosirea recentă de metamfetamină, astmul, emfizemul și bolile de inimă. Polițiștii implicați în incident au fost absolviți de orice vină, dar familia victimei cere să se facă dreptate.

„Retrăim acest lucru din nou și din nou. Am văzut cazul George Floyd, există mulți de George Floyd, fiul meu a fost unul dintre ei”, spune Vickey Scott, mama victimei.

Sursa: Digi24.ro