UNTOLD 2020 se ţine pe YouTube; Iată ce puteţi urmări începând de pe 30 iulie

Chiar dacă pandemia Covid-19 a stricat planurile tuturor pasionaţilor de muzică din acest an, prin anularea de festivaluri şi concerte, povestea UNTOLD merge mai departe… online. Organizatorii au pregătit un eveniment difuzat online pe parcursul a 4 zile, între 30 iulie şi 2 august 2020. Ce veţi putea viziona aflaţi în articol.

Vă reamintim că UNTOLD 2020 a fost reprogramat în 2021, iar cumpărătorii de bilete pot schimba abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediţii. Potrivit organizatorilor, 95% dintre fanii festivalurilor au folosit această opțiune. Recent am aflat şi că absolvenţii de BAC cu nota 10 pot merge gratuit la una din viitoarele ediţii UNTOLD, iar absolvenţii cu orice notă primesc un voucher de 20 de euro.

Revenind la show-ul online, acesta nu reprezintă chiar o premieră. Pe 1 mai UNTOLD şi PRO TVau adus unii dintre cei mai mari DJ din lume la televizor, prin show-ul “Overnight”. Acum vom avea o transmisiune mai amplă, pe parcursul a 4 zile: 30 iulie, 31 iulie, 1 august, 2 august 2020. La acele date ar fi trebuit să aibă loc festivalul UNTOLD 2020 de la Cluj-Napoca, dar pandemia a dat totusl peste cap. Organizatorii ne vor oferi în schimb un maraton de momente speciale nedifuzate până acum de la cele 5 ediţii UNTOLD.

Vom vedea momente din culise, interviuri, reprezentaţii unice ale unor artişti ca Afrojack, Armin Van Buuren, Hardwell, Timy Trumpet, Don Diablo sau Scooter. Clipurile vor fi difuzate prin streaming pe YouTbue pe parcursul celor 4 zile.

Iată ce au declarat organizatorii UNTOLD:

Este experiența unică, plină de magie, pe care o așteaptă, în fiecare an, sute de mii de fani din întreaga lume. Și în acest an, organizatorii UNTOLD își doresc să le ofere fanilor momente inedite și să îi aducă împreună, chiar dacă în mediul virtual, cu cei mai buni artiști care au urcat în ultimii cinci ani pe scena principală a festivalului.

Cele mai intense experiențe și cele mai frumoase povești, trăite și scrise împreună, în ultimii 5 ani la UNTOLD vor fi celebrate în perioada festivalului – 30 iulie – 2 august 2020. În acest an, cele 4 nopți pline de magie se vor petrece în mediul virtual, unde fanii vor simți din nou spiritul de festival și vor putea dansa împreună pe vibrația speranței, a prieteniei și a dragostei.

Veţi putea viziona primul concert al lui Armin Van Buuren de la UNTOLD în 2015, care nu a mai fost difuzat până acum. De asemenea este pregătită pentru difuzare şi reprezentaţia lui Hardwell, una dintre ultimele înainte de retragerea sa. Veţi mai putea viziona şi momente speciale ale unor artişti ca Danny Avila, Fedde le Grand, Galantis, Subcarpaţi şi mulţi alţii.

Sursa: Infomusic.ro